Despre Noi
Povestea Un Trancio e Via începe în anul 2021, într-o perioadă în care lumea întreagă trecea prin provocările pandemiei. Atunci s-a născut dorința noastră de a aduce la Brașov un colț autentic din Italia și de a împărtăși gusturile, tradițiile și experiențele culinare care ne-au format de-a lungul celor peste 20 de ani petrecuți acolo.
După două decenii de viață în Italia, noi, Alex și Mihai împreună cu mama lor Elvira , am ales să ne întoarcem acasă, în orașul natal, și să construim o afacere de familie bazată pe pasiune, calitate și respect pentru tradiția italiană. Astfel a luat naștere Un Trancio e Via, primul concept din Brașov dedicat autenticei Pizza al Trancio (Pizza al Taglio) – pizza romană servită la felie, apreciată pentru aluatul său ușor, aerat și extrem de gustos.
Încă de la început, ne-am propus să oferim mai mult decât o simplă pizza. Folosim ingrediente atent selecționate și un aluat cu fermentație lentă de 72 de ore, care dezvoltă o textură aparte: crocantă la exterior, pufoasă și aerată la interior. Fiecare produs este pregătit cu răbdare și respect pentru rețetele autentice italiene.
În 2022 am făcut următorul pas și am deschis cea de-a doua locație, în Coresi. Aici am introdus și Pinsa Romana, un concept încă puțin cunoscut în România la acel moment. Cu forma sa distinctivă, aluatul ușor și digestibil și gustul autentic roman, Pinsa a fost primită cu entuziasm de clienții noștri.
Anii care au urmat au însemnat dezvoltare continuă, perfecționare și multă muncă. Dorința de a evolua și de a ne măsura cu cei mai buni ne-a adus, în 2025, la Campionatul Internațional de Pizza, desfășurat la Romexpo București, unde am participat la categoria Pizza in Teglia. Rezultatele au reprezentat o confirmare a pasiunii și dedicării noastre: Mihai a obținut locul I cu pizza „Sfiziosa”, iar Alex a câștigat locul al II-lea cu pizza „Porchetta e Patate”. Aceste premii ne-au onorat și ne-au motivat să continuăm să oferim clienților noștri produse la cele mai înalte standarde.
Creșterea noastră a fost posibilă datorită comunității din Brașov, care a apreciat încă de la început calitatea produselor și pasiunea pe care o punem în fiecare preparat. Fiecare client care ne-a trecut pragul a contribuit la dezvoltarea acestei povești și ne-a motivat să devenim mai buni în fiecare zi.
Astăzi, Un Trancio e Via înseamnă mai mult decât pizza. Înseamnă familie, tradiție, curajul de a începe de la zero și dorința de a aduce mai aproape de oameni gustul autentic al Italiei. Este povestea întoarcerii acasă și a visului nostru de a împărtăși cu Brașovul aromele cu care am crescut și pe care le iubim.
Vă mulțumim că faceți parte din această călătorie și vă așteptăm să descoperiți, în fiecare felie, pasiunea și autenticitatea care definesc Un Trancio e Via.
Benvenuti nella nostra famiglia!